GCSA Seminar 2

Neutralitatea in stiinta politica – Taylor

Moda a pozitivismului logic/empirismului logic – sustinute de Cercul de la Viena.
Au existat legaturi intre Cercul de la Viena si Willganstaien
 pozitivistii afirmau ca numai ceea ce poate fi verificat prin experienta este un enunt cu sens (nu corect ci cu sens)
Exista o discrepanta radicala intre faptele de observatie obiective si valorile subiective (ca si cum observatia nu ar fi influentata de valorile observatorului). Aceasta teza nu rezista nici macar in stiintele naturii. Pozitivistii considerau ca de la aceasta distinctie se ajunge la exigenta ca numai stiintele care se bazeaza pe faptul de observatie merita sa se numeasca stiinte in timp ce stiintele umane bazate pe valori (ex: etica, metafizica, teologia) sunt total nestiintifice si lipsite de sens.
Enuntul “Dumnezeu exista” nu poate fi verificat prin experienta => pt. pozitivisti este lipsit de sens. La fel si enuntul “Dumnezeu nu exista”.
Acest curent pozitivist a influentat major stiintele politice si sociale, conducand la concluzia ca aceste stiinte trebuie sa fie asemenea stiintelor naturii si sa studieze rece, neutru doar faptele de observatie, in timp ce filosofia politica, care prescrie valori precum libertate, dreptate, egalitate, este ceva nestiintific si trebuie evacuat din aria stiintelor politice.
Taylor vede ca sunt multe valori existente in lucrari de stiinta politica si observa ca si in stiinta politica gasim incercari concurente, rivale de a oferi diferite explicatii cauzale pentru acelasi fenomen. De exemplu: incercarea de a oferi o explicatie functionala bazata pe teoria sistemelor, o explicatie bazata pe dimensiunea psihologica a comportamentului politic (Harold Lasswell), o explicatie bazata pe concepte sociologice (Lipset) sau pe teoria matematica a jocurilor. Tayler observa ca toate aceste explicatii se bazeaza pe niste structuri conceptuale sau cadre teoretice care nu constau numai in fapte de observatie ci presupun si niste situari valorice (preferinte). Aceste cadre teoretice stabilesc si dimensiunile prin care pot varia fenomenele. Fiecare cadru defineste anumite dimensiuni intre care pot varia fenomenele si neaga alte dimensiuni. De exemplu, teoria lui Marx despre societatea capitalista -> considera irelevanta pozitia partidului politic aflat la putere (care in schimb este central in alte teorii politice) si considera ca dimensiunea cruciala este structura de clasa a societatii.
Diferentele intre valorile initiale au condus la 2 moduri diferite de a concepe stiinta politica. Platon a pornit de la premisa ca armonia sociala poate fi atinsa prin disparitia tuturor conflictelor sociale. La fel si Marx. Revenind la Platon, din aceasta cauza a propus utopia din “Republica” in care proiecteaza o societate lipsita de orice tensiuni si conflicte sociale, disciplinata prin educatie, control militar si constitutie.
Aristotel in schimb a pornit de la o premisa mai realista. A considerat ca tensiunile de clasa nu pot fi eradicate si capata mereu forme noi. De aceea, solutia lui Aristotel a fost sa propuna in “Politica” o incercare de a tine conflictele sub control prin intermediul rolului de echilibru exercitat de clasa de mijloc.
Taylor crede ca rolul filosofiei politice este sa elaboreze un cadru normativ pt stiinta politica. Ideea sa este urmatoarea: cu cat teoria este mai elaborata si mai cuprinzatoare cu atat cadrul conceptual este mai complet si mai bine definit.
Exista prejudecata ca stiinta politica propriu-zisa nu a putut progesa in istorie pana cand nu s-a eliberat de partipriurile valorice/subiective ale teoriei politice si pana nu a devenit neutra.
Taylor analizeaza 3 teorii politice si dovedeste ca niciuna nu este neutra. Toate cele 3 teorii definesc conditiile care conduc la democratia moderna.
Prima este Teoria lui Lipset din lucrarea “Omul politic”. Lipset stabileste in primul rand o conditie necesara ptr democratie ar fi: prezenta conflictului sau a clivajului social si necesitatea formarii grupurilor de interese. Aceasta se opune Teoriei lui Russeau. J.J.Russeau dezaproba organizarea factiunilor (taberelor rivale) si considera ca consensul politic este realizat de indivizi izolati si nu de grupuri organizate.
Taylor observa ca in cadrele normative ale Teoriei lui Lipset dimensiunea in care pot varia societatile politice este restransa numai la 3 posibilitati:
1. o societate care nu poate fi condusa decat prin suprimarea violenta a libertatii si prin guvernare despotica
2. o societate in care pacea este asigurata de o oligarhie care serveste doar interesele unui grup minoritar
3. democratia moderna in care exista libvertate, auto-guvernare si pluralism politic
In baza faptului ca teoria ne ofera o singura alegere rezulta ca de fapt teoria nu ne ofera nicio alegere, suntem constransi sa alegem democratia. Teoria are o premisa valorica si anume ca democratia este sea mai buna societate.
Tayler -> cadrul normativ ne ofera o geografie a intinderii fenoimenelor si ne spune care este limita pana la acre pot varia fenomenele + care sunt dimensiunile majore ale variatiei. Cadrul normativ al unei teorii este legat de conceptia pe care autorul teoriei o are cu privire la nevoile dorintele si scopurile umane.
Teoria structural-functionala a lui G. Almond din lucrarea “Politica zonelor in curs de dezvoltare” si Teoria comportamentala a lui Harols Laswell din lucrarea “Putere si societate” contin evaluari implicite ale caracteristicilor presupus-neutre ale sistemelor politice care insa nu permit decat un sg. raspuns la intrebarea “Care este cel mai bun regim politic?” (democratia). In teoria lui Laswell dimensiunea variatiei permite numai 2 alternative:
1. decizia juridica bazata pe reguli explicite aplicate impartial
2. decizia arbitrara sau tiranica
Prima decizie respecta libertatea individului in timp de a 2-a o elimina.
=> Distinctia intre descriere si evaluare normativa nu poate fi niciodata radicala.